A venit sambata si o data cu ea si al doilea meci. Am inceput cu un antrenament dimineata dupa care am tras un pui de somn pentru ca eram programat pe la pranz. In jurul pranzului a inceput sa ploua asa ca meciurile au fost amanate cu 2-3 ore. In sfarsit, pe la 4 si jumatate am intrat pe teren.

Primul set a fost echilibrat pana spre final; la 3-3 am avut sansa de break, dar adversarul (un neamt) a reusit sa isi pastreze serviciul. La scorul de 4-5 pe serviciul meu n-a fost nevoie de mai mult de cateva clipe de graba si setul s-a dus in contul neamtului. Al doilea set a inceput cu un mare avantaj pentru mine 3-0, dupa care usor, usor s-a echilibrat situatia. Am servit pentru set la 5-4, dar nu am reusit sa fructific avantajul de a servi. A urmat apoi sa servesc pentru a ramane in meci la 5-6 si cu toate ca am condus cu 40-0 nu am reusit sa imping al doilea set in tiebreak. Dupa cateva mingi de meci salvate, neamtul a reusit sa ma invinga, dar la final singurul lucru care m-a intristat a fost ca nu am castigat eu meciul. In rest nu am altceva sa-mi reprosez decat ca nu am fost destul de atent in momentele importante… Asa s-a terminat primul concurs.

Dupa 3 zile ne-am mutat in orasul ce gazduieste urmatorul turneu: Sabadell. Acum stau si ma uit la ploaia care nu ma lasa sa joc..

Intr-o alta idee am gasit o melodie care cred ca ma descrie aproape perfect in viziunea lui Coach:

De cand am venit am reusit sa fac vreo 2-3 poze pe care as vrea sa le vedeti si voi

Piciorul ala de porc a facut sa ne ploua in gura in ziua in care am ajuns pentru ca merganbd pe jos…la deal, infometati am trecut pe langa aceasta cladire….

A doua poza este de azi dimineata cand am jucat “Padel” pentru ca terenurile erau inca ude dupa ploaia de seara dinainte…

Din Spania, Marele Stabor

Primul meci a fost vineri deoarece tabloul de calificari a fost de 128. Dar, inainte de primul meci a fost primul antrenament afara care, surprinzator, a fost unul foarte bun avand in vedere ora tarzie si faptul ca pana miercuri am jucat pe terenuri acoperite (antrenamentul a avut loct joi seara). Ei bine, si acum sa revin la ideea principala: primul meci.

Primul meci anul acesta, primul meci afara…nu m-as fi asteptat niciodata sa am un inceput de an atat de bun, mai ales in conditiile in care nu jucasem afara pana inainte cu mai putin de 24 de ore. Un inceput senzational si scorul e 0-6. In momentele alea nu intelegeam ce se intampla. Mi-am propus s-o iau un pic la taca-paca si sa vad ce se intampla. In setul doi am revenit de la 1-3 si am castigat in final 0-6 6-3 7-5. Un meci cu “senzatii tari” cum n-am avut de mult. Mai mult decat un meci castigat, a fost adaptarea rapida la conditiile meteo de afar si terenurile cu mai mlute sau mai putine gropi. Meciul a durat cam 3 ore, dar nu mi-am dat seama de asta decat dupa ce am iesit de pe teren.

In mare, cam asta a fost ziua primului meci.

Din Spania, Marele Stabor

Joia trecuta am plecat in Spania pentru doua turnee Futures. Ca de obicei drumul a fost foarte plictisitor si obositor. Am plecat dimineata, nu foarte devreme, de pe aeroportul din Otopeni. Dupa un zbor linistit, in aeroportul din Barcelona apare prima problema: bagajele din avionul nostru nu apar decat dupa vreo ora de la aterizare; o bila neagra pentru catalani. Cerem informatii despre cum am putea ajunge in Terrassa(destinatia primului turneu) si totul este bine, mai ales ca prindem trenul care face legatura dintre aeroport si oras exact inainte sa se inchida usile. Dupa circa 20 de minute ajungem in statia in care trebuie sa schimbam trenul: Barcelona Sants ( sau cum au afisat in tren, “Barna Sants”…ce-i drept ne-am panicat un pic, nestiind exact unde trebuie sa coboram). Luam bilete pentru urmatorul tren (costa cam 3 euro de persoana) si mergem sa asteptam pe peron. Toate bune si frumoase pana ajungem in Terrassa. Iesim din gara, intrebam in stanga si in dreapta, clubul e in directia X. Mergem ce mergem, mai intrebam o data, mai mergem (deja mersesem pe jos de vreo jumatate de ora…..la deal) si ne dam seama ca mai avem un pic si iesim din oras. Acum vroiam sa luam un taxi, dar ce sa vezi: la astia taxiurile nu sunt peste tot, ca la noi. Avem noroc si ne ia un taxi care se intorcea de la clubul unde vroiam sa ajungem noi. Ajungem la club si, ca tot omu’, dupa drum, vrem sa ne odihnim. Prima surpriza:astia nu vorbesc engleza … a doua surpriza: suntem cazati, intr-o camera de 3 pe 3, cu doi brazilieni. Atat ca ne trezeam dimineata dirct pe teren, caci altfel mai bine ne lipseam.

Stim bine ca la turneu mancarea e scumpa, da’ aici e prea scumpa. Asa ca, a doua zi ne-am gandit sa mergem in oras la un supermarket (clubul era la vreo 2-3 km in afara orasului). Reusim cu greu sa-i convingem pe oamenii de la receptie sa cheme un taxi si aici incepe marea teapa . Pe astia 2-3 km am platit aproape 8 euro. Ne-am facut cumparaturile si la intoarcere, ce sa vezi: platim la taxi aproape 10 euro……cum vine asta??? Probabil am fost taxati 2 euro in plus pentru ca aveam bagaje….. Ce mai..peste cateva zile am zis sa incercam sa mergem pe jos si am ajuns in maxim un sfert de ora…

Acum voi ce ati alege dupa ce v-am povestit??

Din Spania, Marele Stabor

P.S.: celalalt personaj este Coach..

De mult voiam sa scriu acest articol, dar intotdeauna interveenea cate ceva. De ce il acum? probabil pentru ca imi dau seama ca se termina sezonul alb si incepe mocirla.
Nu de putine ori, s-a auzit pe la mai toate colturile “O nu, iar ninge!” De acord, ca intr-un Bucuresti cu un trafic infernal, zapada este tot ceea ce lipseste. Dar cel mai trist mi se pare faptul ca fiecare a uitat sa se mai bucure de prezent, de fiecare element. Daca stai si te uiti la portiunile de zapada albe care acopera totul, sau cateodata dimineata, cand inca nu incepuse sa se inegreasca totul, iar zapada acoperea absolut fiecare bucatica a Bucurestiului, parca nici nu iti venea sa iesi din casa, sa pleci cu masina, sa dai zapada. Tendinta era sa stai la geam si sa privesti, sa-ti dai seama ca si intr-un oras nebun te poti relaxa.

Acum trecand de la episodul frumos la ceea ce am trait azi, pot trage concluziile ca traim intr-un oras cu potential, dar care are prea putina civilizatie, mult prea multa mahala si mocirla direct proportionala cu cea din urma. De dimineata, incercand sa fac ceva slalom printre balti, si ce balti. cei care au iesit azi din casa, stiu despre ce vorbesc. Niste balti, pe care de cele mai multe ori le-am subestimat, si m-am gasit in mijlocul lor prea tarziu sa mai pot face ceva.
Asa ca astazi am inceput sa regret si eu faptul ca a nins atunci cand vedeam cum toata zapada tinea apa la suprafata. Si toata frumusetea acelei zapezi, de care m-am bucurat intre doua lopeti, parca s-a topit odata cu aceasta nefericita ploaie.
Sper ca maine sa ajung la scoala cu picioarele uscate si va doresc si voua sa puteti ocoli cat mai multe balti fara sa fiti stropiti de vreun sofer grabit si nesimtit (pentru ca se poarta).

cu bine,
Iani

ooooo da, de parca s-ar fi varsat vreodata caruta statului cu bani in domeniul dezvoltarii sportului. ba mai mult trebuia sa dai de 3 ori mai mult din coate ca sa poti realiza ceva. Si bineinteles, daca e criza taiem unde nu ne doare (pe politicieni) la educatie si la sport. mai usor de manipulat o tara de imbecili si lenesi. de ce sa le oferim conditii sa se dezvolte? ce suntem fraieri? si dupa aia urla ca pleaca toata lumea sa munceasca afara…
pentru unii sportul inseamna numai fotbal si spart seminte. dar unii uita ca sportul este cea mai buna reclama a unei tari. te duci pe undeva si spui ca esti din romania. daca vezi ca omu se stramba si vrea sa te intrebe pe unde vine asta pe harta, nu ii dai explicatii geografice, ci pur si simplu rostesti unul dintre cele 3 nume magice : Comaneci, Hagi sau Nastase. si atunci omul se lummineaza imdiat si iti zambeste.
Si sportivii nu conteaza, eh?
Eeee, noua ne pasa. Ca nu exista baza de sport ca lumea. ca nu exista sali de sport in care sa te antrenezi. si aici nu vorbesc neaparat de tenis, unde lumea s-a mai descurcat cat de cat pe la cluburile private cu baloane aduse la mana a 2a din germania. Aici e vorba de tot sportul romanesc. Cate sali de atletism exista in romania? si cati medaliati sunt?
cate sali de gimnastica? sau de scrima? bazine acoperite? ca sa nu vorbim de superbul pantinoar Mihai Flamarolpol, unde te astepti in orice moment sa-ti cada tavanul in cap. pentru handbal si baschet putem fi un pic mai indulgenti, pentru ca exista salile de sport ale scolilor. Dar si pentru a juca si a te antrena acolo iti trebuie o mie de aprobari imbecile, care pe unu’ mai slab de inger il fac sa renunte si sa nu isi bata atata capul.
Si poate se trezeste vreun destept, care sa spuna ca prin sport nu se intelege neaparat performanta. de acord. dar pentru a face un prim pas spre performanta in conditii decente, ar trebui sa oferim tuturor posibilitatea de a face miscare. pentru ca sportul inseamna dezvoltare pe mai multe planuri.
si pentru a inchiea, ca deja m-am enervat, as vrea sa mai adaug ca ar fi mai bine sa nu se mai planga toata ziua “autoritaile” ca sunt un popor bolnav, obez, cu probleme cardiace, respiratorii s.a.m.d atata timp cat ei nu fac nimic pentru a incuraja sportul. ba chiar, mai mult ii pun bete-n roate.

gata, scuze, dar m-am enervat prea tare la ceea ce am citit de la Serj si nu puteam sa tac.

cu bine si cu speranta ca sportivii mai conteaza,
Iani

Ce aud acum doua minute la radio???.. “Acum sportivii nu mai conteaza ca nu mai da statu’ bani”. M-a bufnit un ras trist….

Tie ce-ti inspira aceste vorbe?

Serj

E o dilema cum in Romania exista atatia oameni valorosi, dar cum exista si atatia oameni fara nici o valoare (din punct de vedere moral, abilitati, talent, etc.). Cei valorosi se chinuie in vagauna de Romania(privind sistemul) si vor sa iasa-cei mai multi reusesc- catre lumina, iar lumina se afla oriunde,dar nu aici.Cei fara valoare trag in jos acest taram magnific-tara noastra,Romania-plin de locuri frumoase care ar putea fi mult mai folositoare tarii. Stiti cum zic……Nu ne-am nascut in locul potrivit…

Asta e o viziune generala, dar se verifica si in tenisul romanesc. Multe talente s-au stins mult prea devreme sau nu au atins maximul posibil pentru ca nimeni nu le-a putut oferi sansa de a merge mai departe de granitele teritoriului (ca experimentare a unor factori mobilizatori-din punctul meu de vedere-,ca experimentare a unor alte conditii de manifestare a sportului, ca experimentare a cunoasterii unor altfel de mentalitati..). Astfel nu cred ca “talentele” de varste mici vor fi “talente” si la varsta la care ar trebui sa valorifice anii de munca si asta pentru ca nu au avut cum sa vada ce se intampla cu adevarat in tenis. Totusi, parintii au gasit solutia:finantare din fondurile familiei (o exprimare sugestiva..); deci, cine are, sa faca, cine nu..asta e.Iar cei ce reusesc se lauda: “N-am primit..Am facut totul din nimic..” Nu se poate ca potentialii sportivi sa piara din asemenea motive.. Pana la urma totul pleaca de la baza Sistemului care merge in Romania, si aceea este reprezentata de ministere, guvern, presedinte. Ce putem noi face? Nimic. Dar nu-i nimic, sunt constient de mic….Nu ne-am nascut in locul potrivit…

Asta e parerea mea, dar nu si a altora, asa ca aprobati-ma sau contraziceti-ma…hai sa aflam adevarul.. Ca o paranteza, vreau sa specific ca majoritatea oamenilor ce locuiesc in Romania, si in special cei din Bucurest,i nu prea stiu sa foloseasca urmatoarele cuvinte: “multumesc” si “te rog”….

Acest articol a fost inspirat de melodia de la inceput.

Serj

P.S: Tu esti constient ce zic yo…Nu ne-am nascut in locul potrivit..

Se apropie sfarsitul anului 2009,trebuie “sa tragem linie”,sa spunem cateva cuvinte despre cele petrecute,intamplate…
Fiecare dintre noi a realizat aproximativ sau chiar totul ce si a propus pana in momentul acesta.

Ma bucur foarte mult ca la “Pomul de Craciun” am reusit sa ne adunam toti,cu cateva exceptii care au intampinat dificultati pe drum sau erau in alte turnee.A fost o atmosfera placuta,unde fiecare a primit cadouri de la Mosu …nu a omis pe nimeni!
Am povestit,am discutat,am glumit…pot spune ca nu cred ca exista persoana care sa zica nu m-am simtit binee:)..imposibil!
Fiecare suntem unicati,”ciudati” in felul nostru,dar in acelasi timp putem sa invatam lucruri noi de la ceilalti.
Coach a reusit sa formeze o echipa si anume “OLIMPIA BUCURESTI”,in care sa ne simtim ca intr-o familie,sa ne ajutam,sa fim unii langa altii atat in momentele frumoase,cat si in cele grele ale vietii.Cred,sigur ca este singurul CLUB din tara care face atatea pentru jucatori!!
Multumesc COACH
Multumim COACH!!!
Pe mine m-a maturizat mult tot ce am petrecut alaturi de aceasta echipa si am ramas cu foarte multe amintiri frumoase,pe care nu o sa le uit niciodata.
Pot spune …inca mai exista PRIETENIE ADEVARATA,de pilda Bianca si Iani,care desi “drumul vietii”le desparte,ele isi petrec tot timpul impreuna si se gandesc decat la partea frumoasa,nu la ce va urma cand Iani o sa fie in USA si Bianca in Romania.BRAVO fetelor!!!

Va doresc sarbatori fericite si un brad cat mai frumos,sa vina Mos Craciun cu un Ferrari si sa plece pe joc:))
Distractie placuta!!Sper ca anul 2010 sa fie si mai bun…LA MULTI ANI!!!

Aproape 24 de ore… aproape 24 de ore de cand mai platesc niste facturi, o mai ajut pe mama cu cate ceva, mai fac putina ordine si in tot acest timp imi aduc aminte cu bucurie de seara pomului de Craciun. Sincer nu am crezut ca va insemna atat de mult pentru mine, dar vazandu-i pe toti acolo, mi-am dat seama de tot ce las in urma; mi-am dat seama de ceea ce a insemnat Olimpia pentru mine.

De aceea as vrea sa spun acum ceea ce nu am reusit aseara pentru ca imi tremurau genunchii si nici nu voiam sa devin lacrimogena. Avand in vedere ca eu voi pleca in august as fi vrut sa spun cata placere mi-a facut sa fiu parte a echipei Olimpia Bucuresti.Si nu sunt vorbe in vant. Poate este un pic cam tarziu, dar este ceea ce simt si imi pare rau ca va trebui sa las in urma toate acestea si sa merg mai departe. In acesti doi ani si jumatate am experimentat sentimentele ce pot fi oferite de o adevarata echipa. Unitatea si spiritul pe care le-am gasit aici si de care m-am bucurat vor ramane intotdeauna in sufletul meu. Olimpia m-a ajutat sa ma maturizez, m-a ajutat sa inteleg ca nu pot fi valoroasa decat daca cei din jur ma ajuta si m-a ajutat sa cunosc si mai ales sa invat cate ceva de la fiecare. Olimpia ca echipa este formata din oameni atat de diferiti si totusi care sunt legati printr-o trasatura: dorinta de deveni mai bun, de a fi campion. Dupa cum spuneam mi-a placut sa observ si totodata sa invat cate ceva de la fiecare.  Bianca mi-a oferit un exemplu de ceea ce inseamna o adevarata prietenie, care a trecut prin multe certuri, dar si momente frumoase. De la Ema am invatat ca numai prin munca asidua poti reusi ceea ce iti propui. Cami a fost cea care m-a facut indirect sa inteleg ca atunci cand iti doresti ceva trebuie sa lupti indiferent de circumstantele in care te afli. De la Savu am invatat ca rasul este bun pana intr-un punct, cand prea multa distractie se poate intoarce impotriva ta. Acestea sunt doar catve dintre exemplele care imi vin direct in minte.

Totodata nu poti vorbi de Olimpia ca sectie de tennis, fara sa amintesti de efemerul “Coach”, care, da, se scrie cu majuscula pentru ca este un antrenor, conducator de echipa si organizator care pune suflet si se dedica mult mai mult decat s-ar astepta cineva pentru a construi, pentru a schimba, pentru a fi inconjurat de campioni. Fara el, cred ca pot vorbi in numele tuturor acum, nu stiu cate trofee, cate bucurii sau daca, macar, ar fi existat echipa de tenis vreodata.

Voi incheia, desi tot nu sunt sigura ca am reusit sa spun tot ce aveam pe suflet, prin a-mi cere scuze lui Coach, dar si fetelor pentru faptul ca nu am jucat la echipe, mai ales la junioare. Imi pare foarte rau ca nu am facut parte din nou dintr-o adevarat echipa, dar in acea saptamana aveam examen, iar undeva trebuia sa fac un compromis.

Cu drag,

Iani

Sunt Sergiu Margarit, alias Serj M’man si sunt membru al echipei olimpia de aproape 3 ani. Practic tenisul de 11 ani si sper sa adaug cat mai mult acestui numar.  Niste date personale…. m-am nascut in Ploiesti, Prahova pe 17 ianuarie 1991 si am decis sa ma mut in Bucuresti acum 3 ani si jumatate tocmai din cauza tenisului( am hotarat impreuna cu familia ca singura cale de a continua este sa venim la Bucuresti). Cam asta ar fi legat de tenis..

Chiar daca am facut sport, am fost mereu indemnat sa merg la scoala si sa invat, ceea ce m-a ajutat foarte mult. Primii trei ani de liceu i-am facut la C.N. Matei Basarab, iar anul acesta fac parte din colectivul elevilor Colegiului National Emil Racovita, un bine cunoscut liceu in randul jucatorilor de tenis; am ales aceasta varianta pentru a avea un program mai “relaxat”, dar am avut ocazia de a mi se reprosa alegerea luata, argumentata astfel: ” de ce ai facut trei ani de liceu teoretic pentru ca pe diploma sa scrie C.N. Emil Racovita”. Pana la urma, in vremurile ‘aistea’, nici macar nu mai conteaza ce scrie pe diploma,…doar nota finala luata la BAC.

Trec acum la hobby-uri: imi place foarte mult sa fac drumetii la munte; dupa cum stiu majoritatea bicicleta mi-e ca un copil pentru ca prefer sa merg pe bicileta in loc sa merg pe jos sau sa folosesc mijloacele de transport in comun; printre altele pe care nu stiu sa le numesc imi mai place, din cand in cand, sa ma joc pe computer un joculet pe care il stiu de vreo 7 ani.si, culmea, inca imi place

Cam asta ar fi tot ce am de zis acum, dar daca vreti sa ma intrebati ceva, nu ezitati…

O poza reprezentativa

Tu cine esti?

Serj M’man