La plecarea de acasa am fost condusa de cine alta decat prietena mea Bibishor, care a reusit sa scoata eticheta de “insensibila” de pe mine, asa ca am plans amandoua pe aeroport.

Avand in vedere ca aceasta despartire mi-a trezit destule amintiri, ma gandesc sa sap un pic in trecut:

Am inceput sa joc tenis din pura incapatanare spunandu-i tatalui meu ca nu voi mai merge la inot decat daca ma duce la tenis inainte. De la domnul Aurel Segarceanu, care a stiut sa ma vrajeasca pe teren am ajuns apoi la Sanatatea. Acolo, m-am atasat foarte mult de domnul Sovar si de atmosfera. Tin minte ca eram o grupa de 4 pitici: Alexandra Armasescu, eu, Adi Vodislav si Andrei Gheorghe de 9-10 ani care ne petreceam dupaamiezile impreuna pe terenurile din Sevastopol sau la gratarele domnului Vasile din Buzesti, care stia cum sa-si apropie copiii. Dupa ce “s-a spart gasca” la Sanatatea am avut 2 ani in care m-am antrenat la TC 2000 si Gold Tenis. Si de acolo am amitiri frumoase, totusi m-am intors cu mare drag la Sanatatea unde am avut parte de 2 veri incredibile. Eram cred 15 pe 4 terenuri, ne strangeam la 8 si jucam bambilici, asa de incalzire, prin rotatie, aproximativ 1 ora dupa care ne apucam de treaba. Dupa amiaza se repeta totul cu ceva mai mult puncte insa. Sa nu uit de mentionat ca antrenamentele erau coordonate de domnul Marcu. Dar, ca orice lucru bun nu a putut continua la nesfarsit, gasca s-a sprt din nou si eu am apucat-o pe cararea intrebarilor. Unde ma mai antrenez? Ce fac? Dupa un an destul de confuz am facut cateva antrenamente cu domnul Iovanescu, iar dupa alte cateva luni am inceput sa lucram impreuna. Desi am “colaborat” foarte putin, dupa parerea mea, sin octombrie pana in aprilie, aceasta perioada chiar m-a marcat. Dumnealui a fost cel care mi-a readus speranta ca prin munca si seriozitate poti reusi. In acea periada mi s-a schimbat mentalitatea, odata cu o schimbare de joc pe care am incercat-o. Impreuna am fost in spania la 3 turneeITF, unde pe langa faptul ca am avut rezultate foarte echilibrate si de varf, am avut parte si de o atmosfera parinteasca. Multumesc domnule Iovanescu!

Avand in vedere ca eram deja un tanar olimpian, colaborarea cu “The Coach” a devenit aproape inerenta. El m-a uimit si ma uimeste in continuare pentru capacitatea de a organiza totul si de a rezolva. De multe ori depune o munca care nu se vede,dar care implica mult timp pierdut si nervi tocati. Coach a fost cel care a continuat proiectul inceput in toamna, a dat o forma jocului meu si m-a facut sa inteleg ca linistea si disciplina mea interioara ma ajuta in a-mi rotunji jocul, intepand atunci cand este nevoie. Multumesc Coach!

Totul a fost continuat de don’ Dan asa cum ne place sa-l numim. Am lucrat cu el aproape 2 ani in care am cunoscut o alta fata a tenisului. Una mai vesela, mai simplificata. Datorita lui am inceput sa gasesc si alte teluri atunci cand intram pe teren. Am invatat sa rad, sa privesc jocul mai matur, sa nu ma mai consum la orice minge, sa respir altfel. Aceasta perioada m-a facut sa imi para mai usoara intr-un tranzitia, iar schimbarea suprafetelor nu mi-a mai dat atatea batai de cap. Multumesc don’ Dan.

Cu drag,

Iani

Dupa o introducere de om singuratic care parca nu are cui sa se planga la orele tarzii ale verii, va spun ca am multe, foarte multe de povestit. incerc sa o iau cronologic.

candva, acum vreo 3 saptamani, daca nu chiar 4, am fost pentru prima data pe munte. M-am lipit de un grup de colegi, de fapt deja “fosti-colegi” de liceu si ne-am hotarat sa mergem in piatra craiului. Nu pot spune decat ca au fost 3 zile de neuitat pe care le recomand tuturor celor care se simt in stare, pregatiti fizic si psihic, fara fite si bine echipati. O pauza in care sa respiri aer curat, de munte, si nu vorbesc de munte, brasov sau sinaia, unde se simt noxele, nu, aerul ala tare din varful muntelui unde nimic nu mai este deasupra ta, iar norii se sparg in creasta muntelui, acolo unde am dormit si noi intr-un refugiu. peisajele sunt minunate si recomand tuturor traseul urmator. veniti dimineata din zarnesti pana la gura izvorului, de acolo mergeti 3 ore pana la cabana curmatura. acolo, daca vreti sa luati o pauza, iar apoi sa continuati un traseu de alte 3 ore pana la varful ascutit. prin padure gasiti bujori de munte si o vegetatie ca-n povesti. Totusi nu va recomand sa dormiti la refugiul din varful ascutit decat daca se insereaza si sunteti prea obositi. Noi am dormit acolo si este cel mai urat refugiu din piatra craiului. Daca sunteti odihniti puteti continua pe creasta peste 9 piscuri pana la varful La Om, cel mai inalt dintre toate. intre vf ascutit si vf la om este un traseu de 3 ore, care, se poate face foarte bine si in 2 ore 20, daca sunteti odihniti. Acolo este un refugiu foarte decent, care insa nu este semnalat pe nicio harta. De aici, insa nu va recomand traseul pe care l-am urmat noi, si anume sa coborati lanturile pe la zaplaz, din cate am inteles, cele mai lungi din tara. exista variante ocolitoare de traseu ceva mai lung. Nu va recomand lanturile de acolo pentru ca exista sansa sa va prinda ploaia, care sa se transforme in grindina, iar totul sa alunece, fara sa ai niste prize solide, ca intr-un film prost. totusi, odata ajunsi in plaiul foii dupa vreo 5 ore de mers cu tot cu lanturi nu mai este mult pana in zarnesti de unde sa va intoarceti in civilizatia poluata.

Dupa aceasta mica experienta, am zis ca odata termin liceul, asa ca trebuie sa ma duc si eu in vama, ca sa nu mor prost. sa vad cum e. ca doar spiritul de turma functioneaza foarte bine :D. am nimerit intr-un weekend cu festuval folk, la care au cantat in ultima zi cei de la vama. Atmosfera nu pot sa zic ca nu m-a incantat, dar faptul ca am ramas fara telefon intr-o seara nu mi-a fost tocmai pe plac. Asa ca, in urma acestui incident, am ramas din nou fara agenda telefonica si ma zbat sa fac rost de numere de telefon. Si stit cum spune o prietena de-a mea? “Eu am o antipatie speciala fata de hotii de telefoane, nu pt ca ma deposedeaza de un obiect, ci tocmai pentru ca ma enerveaza sa stau fara numerele de tel pe care e posibil sa le recuperez mai greu. :|”. imi exprim cu aceasta ocazie aceeasi parere.

De povestit mai am de povstit, dar cele 4 cifre din coltul din dreapta al ecranului imi arata deja, din nou o ora tarzie, la care ar fi trebuit sa fiu de mult in tara viselor si nu a tastelor.

Mai povestim si in zilele urmatoare, ca nu am ajuns inca la jumatate :D.

Cu drag,

Iani

avand in vedere ca maine unii dintre noi vor intra in randul lumii, vor lua oficial viata in piept si vor fii, tot oficial, responsabili de faptele lor, m-am gandit sa amintesc pe ultima suta de unele versuri ale celor de la vama, rupte din cantecul 17 ani:

“”17 ani, timiditate, inceput,noapte alba, suferinta, lacul tei,ramas-bun, rasarit, hohote de ras,prietenie, plaja,iubire, nepasare, lupta,speranta, ignoranta, libertate, succes, calatorie, asteptare, infinit”.

cu drag,

Iani

ma plimb, merg, alerg, sprintez prin bucuresti, un bucuresti care, parca se si topeste la primul val de caldura. termometrul de la mosilor arata astazi la orele 11:55 37 de grade celsius la soare. oare? sa fie chiar asa cald? sau doar o iluzie? sau poate doar ma bucur eu, facand parte dintr-o minoritate, careia ii place caldura, ca a venit si vara? dupa ce, aproape o luna de zile, dupa cum spune o vorba printre blocuri “am frecat duda”, a venit si vara cu tot tacamul ei, dupa prea multe ploi in care toate planurile mele de escpada la mare sau pierdut vremea in batatura la techirghiol s-au dus pe apa sambetei… numai din cauza ploilor. in ultimul timp, am tot asemanat ploile zilnice bucurestene cu cele londoneze… in care acum era soare, iar peste 10 minute turna, de nu stiai pe unde sa te ascunzi mai repede. in fine si tot zilele astea mi-a adus aminte de un banc englezesc 100% : “un turist se duce in iulie in vacanta la Londra si suparat pe vreme intreaba un localnic: la dvs., cand e vara? la care localnicul cu senitate ii raspunde: anul trecut a fost intr-o joi!” asa ca pana sa se incalzeasca vremea, m-am gandit cu teama ca si la noi vara nu va mai veni decat intr-o joi. Totusi, se adevereste ca nu este asa, deci, maine iau calea marii, asculta vama veche pe drum, pentru a intra in atmosfera si a degusta fiecare gura de apa sarata pe care o voi inghiti atunci cand ma voi da cu valul

cu drag,

Iani (care va asteapta si pe voi la mare)

Astazi s-au afisat rezultatele de la BAC (felicitari celui mai “tocilar” dintre baietii din generatia noastra- SERJ), astazi m-am intors eu dintr-o mini vacanta de la Domensti, si tot astazi, asa, printre altele, s-a terminat si sezonul de iarba 2010.

Wimbledon 2010… greu de spus, si mai greu de comentat, dar imposibil de privit. Si aici nu ma refer la rezultatele de la turneu, care au fost remarcabile, ci la comentariile de pe margine. Ieri, 2 minute de televizor la celebrul post de sport “Sport.ro” m-au facut sa-mi stric seara. Un domn cu un nume parca predestinat - Udrea, mare cunoscator de tenis si alte sporturi a concluzionat apoteotic dupa finala lui Horia Tecau ca a asistat la “2 maceluri”, pentru ca nu se putea, evident, abtine de a nu amesteca fotbalul atunci cand vorbeste de tenis. Si cum spuneam, acest domn cu pricina, s-a gandit el ca ar parea mai smecher daca isi da mare importanta si incepe sa-si bata joc de perechea Linstedt-Tecau. probabil dintr-o mare frustrare spunea ca Horia a fost depasit de situatie si ca din cauza lui s-a pierdut finala si ca nu are ce cauta pe teren… Asa ca domnului udrea (daca intr-adevar informatia este corecta) i-as aminti ca dublul asa cum se castiga in 2 se si pierde tot in 2. Si ca acel scor de 3-0, marele scor de 3-0, pentru ca el acele seturi acumulate le numara tot ca la fotbal, nu inseamna aproape nimic atunci cand urmaresti tenis si iti face placere sa te uiti.

Trist este faptul ca performantele pe care le-au avut Raluca, Alexandra si Monica la acest wimbledon au fost repede trecute cu vederea de presa in special, iar succesul lui Horia, in loc sa fie unul rasunator, este estompat de un papagal vorbitor la tv, care nu stie sa pretuiasca munca si efortul depus. Pentru a face o scurta comparatie, tin minte, in 2007, atunci cand Djokovic a ajuns in finala la US Open si a pierdut de la Federer, eu eram in Serbia. La toate chioscurile gaseam reviste si ziare cu poza lui Djoko pe coperta , si chiar daca nu intelegeam ce se scrie imi dadeam seama ca ei se mandreau cu performanta acestuia. Poate ca ar trebui sa mai invatam si noi sa pretuim ceea ce fac altii inainte de aincerca sa ne aratam muschii…

Trecand apoi peste acel atotstiutor si parerile lui de cunoscator de tenis, cred ca acei carora le face cu adevarat placere tenisul au gustat din plin reusita lui Horia de a ajunge in finala si spectacolul oferit cu catva ore in urma de Nadal.

Va spun buna seara in speranta ca vom sterge cu buretele spusele unora…

Cu drag,

Iani

Si tot ciudata mi se pare saptamana pentru ca am regasit ceea ce nu credeam ca voi intalni vreodata, ceva care credeam ca ma defineste, ma facea la un moment dat sa cred ca sunt unica.

O discutie intre lacrimi in care mi se povestea cum “cedez nervos” sau cum “nu mai suport atata presiune”. presiunea, inceputa de la scoala, unde nu poti dezamagi pe nimeni, unde trebuie sa le arati cine e mai tare, unde trebuie sa demonstrezi profesorilor ca tu esti capabil sa ai si rezultate la tenis, dar sa fii si in top in clasa. la scoala, acolo, unde te aflii in cmpetitie cu toti tocilarii, care dupa scoala nu stiu ce inseamna sa te uiti la ceas si sa fugi de la antrenament pe stadion si dupa aia la meditatii. presiunea incepe de la scoala si continua pe teren. pe teren, unde stai din turneu in turneu, unde pe masura ce avansezi, esti multumit de jocul tau, ai rezultate, simti ca te sufoci. simti ca ai nevoie de o pauza. dar nu te poti opri. te uiti in stanga si ci se spune…”a, cu tine vorbim de la semi in sus”, te uiti in dreapta si auzi “vezi ca vreau trofeul”… iar toate astea se aduna, si se suprapun pana cand ajung in varf. stiti cum functioneaza condensarea intr-o oala sub presiune… asa te simti, asa ai senzatia ca dai in clocot, si atunci incepi si tu- ca orice oala sub presiune sa fluieri, pentru ca te simti terminat, pentru ca nu mai poti si nici nu mai ai chef sa vrei. totul depinde numai de bucatarul care are grija sa amestece, cat te va tine sub presiune sau cat iti va acorda o pauza pentru a nu ceda.

de multe ori mi s-a intamplat sa fiu o oala sub presiune, crezand ca nimeni nu mai este ca mine si ca nimeni nu ma poate intelege. astazi am aflat ca mai este cineva ca mine si mi-am dat seama ca eu am reusit sa deschid capacul, sa-l arunc pe aragaz si sa respir detasata. asa ca, pentru toti cei care nu vad vreun viitor din oala, le pot spune ca vor veni si vremuri mai bune si ca nu merita sa isi consume energia, desi poate ca asa este normal.

Cu drag,

Iani

Sa-mi tineti pumnii

Cred ca aceste lucruri sunt clare sau din ce in ce mai clare. Din pacate caracterul competitional al pregatirii sportive implica o relatie directa in care un jucator castiga si merge mai departe si unul pierde si pleaca acasa. Experienta si socializarea in astfel de cazuri este diminuata la cele cateva zeci de minute in care mingea se joaca si apoi doar unul va mai prinde astfel de ocazii.

In aceste conditii lucrurile pot avea o rezolvare, insa nu si oficiala. Sau mai bine zis nu in competitiile oficiale unde foarte rar exista si tablou de consolari ce ar permite pierzatorilor sa devina castigatori in aceeasi competitie. Deocamdata. Ne revine astfel ca in antrenamente sa modelam pregatirea in asa fel incat antrenamentele sa aiba o finalitate coerenta pentru a asigura dezvoltarea propice: competitia amicala, intre sportivi, la orice nivel, varsta sau sex.

Circuitul “Olimpia Stars” si-a gasit in acest context utilitatea si la prima editie organizata pe terenurile bazei Iancului au participat 17 sportivi cu varste cuprinse intre 12-18 ani, baieti si fete, ce au jucat si jucat timp de o zi intreaga tenis pe puncte. Au fost si castigatori premiati, precum si pierzatori satisfacuti de tenis.

Ca atare, Olimpia Bucuresti va organiza astfel de competitii pentru sportivi pe care le-am inglobat simplist intr-un circuit ce vizeaza tenisul viitorului - Olimpia Stars. Cat de curand va exista si o sectiune dedicata acestui proiect, deocamdata va invit sa vizionati cateva poze de la prima editie postate in sectiunea multimedia a acestui site sau printr-un click aici.

Cu drag,

Acum sa trecem la lucruri mai serioase. Ziua de sambata a fost una extrem de productiva pentru fetele clubului Olimpia. In special s-au remarcat Andreea Iova si Bianca hincu, care, din pacate- sau sin fericire, au jucat semifinala trofeului Florenta Mihai de la Bucuresti. Spun din pacate pentru ca ar fi fost frumos pentru clubul nostru sa se intalneasca in finala. Oricum felicitari pentru realizarea de semi. Desi nu am vazut meciul, cred ca a fost unul fair play, la cum le stiu pe amandoua, care s-a terminat cu victoria Biancai- zisa si Bibishor.- despre bibishor vorbim putin mai tarziu.

Oricum, felicitari Andreea pentru turneu! Sper sa joci si la Iasi cel putin in weekend, daca nu si duminica.

Tot sambata s-a mai intamplat ceva in lumea tennisului feminin si anume finala de la roland Garros. Dupa cum bine, sper, ca stiti aceasta s-a incheita cu victoria Francescai Schiavone, care la aproape 30 de ani si-a vazut visul implinit. Cine ar fi crezut ca intr-o competitie “atacata” de atatea jucatoare tinere, cu sete de victorie, vor ajunge in sita celor 4 din semifinale, jucatoare experimentate? Ei bine, finala le-a adus fata in fata pe Samantha Stosur, care a trecut de Simona Halep in turul inaugural si pe Francesca Schiavone. Ambele cunoscute juctaore de dublu, au inceput sa devina mai sigure si pe jocul de simplu. Australianca a mai avut performante, chiar si anule trecut, tot pe zgura pariziana, dar Francesca, a fost intotdeauna o jucatoare spectaculoasa, totusi inconstanta. Dupa cate un meci remarcabil se putea observa o schimbare de atitudine, de joc la italianca ceea ce nu atragea atentia in mod desoebit decat prin jocul ei variat. Dar, iata, ca aceasta a reusit sa se adune si sa faca un turneu minunat la Paris, unde dupa cum a spus si ea, incepe sa se simta bine.

Dupa orice semifinala vine bineinteles si o finala. Asa ca astazi, Bianca s-a prezentat la orele 12 la Centrul National de Tenis pentru a o intalni pe Madalina Gojnea. De fapt, pregatirea pentru meci a inceput cam cu 90 de minute inainte odata cu incalzirea. trebuie sa recunosc faptul ca astazi am vazut-o pe Bianca pentru prima oara in viata mea avand emotii. Si cine o cunoaste stie ca trebuie sa se mire. A fost pentru prima data cand ii tremura vocea la incalzire. Si totusi nu mi se pare nimic anormal. Cu o zi inainte jucase prima semifinala din viata ei iar astazi urma sa intre in prima finala a unui futures. Presiunea camerelor de filmat, a spectatorilor sau a scorului spun eu ca nu a simtit-o prea tare, reusind sa conduca jocul si sa se impuna in timpul punctelor. Totusi, Madalina si-a dovedit experienta si a viclenit-o, meciul terminandu-se in defavoarea Biancai.

Felicitari Bibishor si sper ca si tu sa joci weekendul urmator la Iasi, poate de data asta in finala cu Andreea!

Pentru Roland Garros duminica inseamna inceperea turneului, dar si terminarea acestuia. Astazi s-a desfasurat finala de baieti la Paris cu o victorie clara si zic eu, deloc surprinzatoare a lui Rafa Nadal. Acesta a venit hotarat sa recucereasca trofeul fara sa piarda vreun set pe parcursul turneului. Ceea ce mi s-a parut remarcabil a fost momentul in care regina Sophia a Spanie, prezenta in tribune, s-a aplecat sa-l felicite pe Nadal. ce-i drept merita pe deplin felicitarile avand in vedere palmaresul sau si faptul ca se simte la Paris ca la el acasa. poate chiar ar trebui sa mai adauge la Hometown pe facebook pe langa Mallorca si Paris.

Sper sa mai avem parte de weekenduri pline de evenimente.

cu drag,

iani

Azi Olimpia a avut 3 reprezentatnte in turul calificativ din care 2 s-au calificat de drept pe tablou cu victorii muncite. E vorba de Elena Cadar si Bianca Hincu. felicitari lor! spuneam de trei, ei bine, eu eram a treia, numai ca eu nu am avut de “speriat” adversara decat un game, acasta abandonand. sincer, chiar ma pregatisem pentru un meci de vreo 3 ori din nou si radeam cu ceilalti pe seama asta. acum, asta e , imi pare rau de accidentarea Lorenei si sper sa-si revina cat mai repede.

Maine urmeaza tabloul, primul tur. N-am mai jucat de exact un an de zile pe tabloul unui turneu si chiar de abea astept. In principiu acesta va fi ultimul turneu inainte de a pleca in State si nici nu ma asteptam sa ajung pana aici.

Sa vedem maine la simplu, iar apoi la dublu unde voi juca alaturi de katharina Negrin, cea cu care am mai facut pereche si anul trecut la acelasi turneu. Din pacate, sau din fericire, spuneti cum vreti, atunci am pierdut 11-9 in minunatul tie break de la Andrei Laura si Ioana Gaspar, care urmau sa castige turneul.

Cu drag,

Iani

P.S. maine nu uitati sa-mi spuneti “La multi ani!” :))

cred cu tarie ca fiecare ora de antr m-a intarit, pentru ca acum, chiar daca nu mai am o forma fizica incredibila sa privesc jocul altfel, de la un alt nivel.

si pentru a concluziona, va propun sa cititi o mica poveste pe crae s-ar putea sa o stiti, dar care mie mi-a placut foarte mult si chiar cred ca rezultatele mele, tale sau ale oricui nu se vor vedea maine, ci dupa ani de antrenamente si munca.

POVESTEA BAMBUSULUI

Spusă de Joel Weldon şi preluată de Silviu Zancu

Chinezii pun sămânţa. O udă, folosesc îngrăşăminte, dar în primul an nu apare nimic.

În al doilea an, iar o udă, iar pun îngrăşăminte, şi tot nimic.

În al treilea şi al patrulea an, o udă din nou şi pun îngrăşăminte.

La un moment dat, în acest al cincilea an, cam în şase săptămâni, bambusul creşte dintr‑o dată şi se transformă într‑un copac de 2,70 m.

Întrebarea este următoarea: a crescut 2,70 m în cele şase săptămâni, sau în cei cinci ani?