M-am intors in Bangladesh. O tara ocolita de multi datorita saraciei si a diferentelor de civilizatie. Dar eu incep sa ma simt bine aici. Oamenii primitori si binevoitori au schimbat multe in ultimii doi ani. Dorinta de avansare pe treptele sociale se observa in diferentele clare din ce am lasat in urma cu doi ani si ceea ce am gasit acum.
Cum a inceput experienta bangldeshiana? Cu un mic sprint prin aeroportul din Dubai. Avionul de Bucuresti a aterizat cu 5 minute intarziere, asa ca nu ne mai ramasesera decat 70 de minute pentru a ne face rost de boarding pass , pentru a gasi poarta si a ne urca in avion. Cine a tranzitat vreodata aeorportul din Dubai, stie despre ce vorbesc si stie ca 70 de minute ajung pentru a-l parcurge doar intr-un sprint, avand in vedere ca toata distanta trebuia parcursa cu thermobagul in spate si sacul cu laptopul, care nu este tocami cel mai mic dintre toate :D. In final am gasit si ghiseul Emirates, unde o angajata blonda intr-o uniforma specifica Emirates cu o tichie rosie si o esarfa ce pleaca de pe cap si se infasoara in jurul gatului, ne-a oferit boarding pass-urile cu zambetul pe buze, intrebandu-ne fara sa ne suparam, ce cauta 4 romani la Dhakka? I-am raspuns pe picior de plecare : we are tennis players! Iar ea cu acelasi zambet, ne-a urat success, si si-a poftit urmatorul client la ghiseu.
Ajunsesem la poarta 208 cu 10 minute inainte de a se termina imbarcarea , asa ca nu am putut rezista ispitei de a vizita macar pentru cateva moment celebrul Dubai Duty Free. O scurta privire si o cumparatura simbolica, si ne-am imbarcat. A fost momentul de relaxare ce ni l-am oferit dupa alergatura prin aeroport.
Dupa 6 ore de stat in avion, din care 4 de zbor am ajuns in sfarsit pe pamant bangladeshian. Schimbarile le-am observant inca de pe aeroport, unde existau panouri electrice si reclame, fata de doi ani in urma , cand totul era anuntat prin niste sageti, tinute de cate un om. Avand in vedere ca eram singura care mai calcasem aceste pamanturi mi-am uat rolul de ghid in serios, dar descrierile pe care le facusem acasa, nu prea corespundeau cu ceea ce gasisem pe aeroport, asa ca intrasem si eu un pic la banuieli. Vlad, domnul Batachia si mama chiar imi spuneau : “Dar nu e asa rau cum spuneai!” “Pai , chiar nu e, dar nu era asa cand am fost eu!“ Cele doua ore petrecute intr-un trafic nebun, in care nu prea exista reguli de circulatie, mi-au confirmat descrierile, asa ca mi-am revenit. Un traffic in care nu trebuie sa te asiguri tu, ci trebuie sa-I feresti pe ceilalti, iar altii sa te fereasca pe tine. Masinile merg dupa model englez cu volanul pe partea dreapta, desi pe sosea este cam greu sa iti dai seama pe ce sens te afli.
In fine am ajuns la baza BKSP, unde o usoara alergare pe stadion urmata de cina, ne-a integrat un pic in atmosfera de aici.
Aceasta a fost prima zi din Dhakka si totodata prima cronica din Bangladesh.
Cu bine,
Iani J
