Aseara ma simteam incordata. Dupa cele 30 de minute de alregare, tot nu eram deloc relaxata. Aflasem ca urma sa joc primul meci, incepand de la 11 pe terenul 1, ceea ce insemna o gramada de spectator. Deja aveam emotii. Desi nu ar fi trebuit. M-am antrenat bine, incepusem sa simt mingea, totul mergea bine.
A sunat ceasul si antrenamentul de la ora 7 pana la 7:30 incepea in numai 25 de minute. M-am miscat repede, pentru a avea timp si de incalzire. Incepea ziua primului meci official dupa aproximativ 4 luni fara competitii. Pe terenul meu avea loc inaintea meciului festivitatea de deschidere cu invitati de onoare cum ar fi Ministrul tineretului si sportului al Bangladeshului, sau directorul asociatiei sportive BKSP. Ceremonia a urmat ritualurile celor de pe vreme comunismului, mi-a spus mama. In jur de 100 de elevi, atat baieti, cat si fete, au fost adusi, imbracti frumos, in uniforme cu pantaloni/fuste albe si pulovere rosii, sub care se arata gulerasul unei camasi albe,apretate. Acestia aveau rolul de a aplauda speechurile ministrului, si de a sta in coloana de o parte si de alta a aleii. Intr-adevar impresionant, dar poate nu am gustat prea mult din toate acestea, intrucat imediat dupa ceremonie urma meciul meu. Dupa 45 de minute petrecute sub soarele arzator de ora 11 a.m. urma sa-mi incep meciul.
Tragem la sorti, imi aleg serviciul, si observ ca invitatii raman la meci, ceea ce m-a facut sa ma simt un pic nelinistita. Desi, ma asteptam intr-un fel la acest lucru, nu am reusit sa-mi gasesc linistea. Primul game s-a terminat rapid, l-am pierdut la 30, nereusind sa tin mai mult de 2 mingi in teren. Imi tremura mana. La schimbul de teren, nu mi-am propus altceva decat sa tin mingea in teren, sa vad ce poate, si iata a venit breakul. 1-1. Urmatorul game a fost unul de pomina, ca in vremurile mele “bune” 3 duble greseli, si scorul se facuse 15-40. De acolo am reusit sa joc un pic mai bine, am castigat game-ul si m-am relaxat. In 15 minute sa facuse déjà 6-1, iar in setul al doilea m-am mai jucat un pic, astfel incat am ajuns la scorul de 6-2. Per total nu pot spune nici ca sunt multumita de ceea ce am jucat, mai ales ca totul parcurs parca in valuri. A fost primul meci pe greenset, dupa multa vreme, desi acasa m-am antrenat destul. La sfarsitul meciului eram fericita. Si nu eram fercita pentru ca imi invinsesem adversara, care sincer nu ar fi trebuit sa-mi creeze probleme, eram fericita pentru ca am reusit sa-mi inving teama care o am intotdeauna atunci cand joc primul tur la un turneu international, chiar daca este unul slab. Aceeasi teama am observant-o si la Vlad, dar poate ca la el este ceva normal. A fost primul lui tablou ITF, nu cunoaste pe nimeni, nu a mai jucat vreodata turnee de 18 ani. Dar pentru mine este ceva normal?
Cam atat deocamdata, ma duc sa fac o alergare scurta, intrucat se insereaza, iar apoi imi intru din nou in programul de citit si invatat cuvinte 
(doar pauza de 3 saptamani de scoala nu putea ramane “nepedepsita”).
Cu drag,
Iani J
