acum, ca m-am mai linistit, spuneam de jocul meu. sincer, acum dupa toate evenimentele din decembrie si pana acum, vad jocul mult mai detasat, desi traiesc si ma bucur de fiecare punct pe care il castig, nu mai sunt atat de incuntata, chiar reusesc sa zambesc si cred ca totul nu s-a intamplat asa peste nopate, ci este pur si simplu rodul a ceea ce am muncit de-a lungul anilor, prin turnee, la antrenamente si meciuri.
cred cu tarie ca fiecare ora de antr m-a intarit, pentru ca acum, chiar daca nu mai am o forma fizica incredibila sa privesc jocul altfel, de la un alt nivel.
si pentru a concluziona, va propun sa cititi o mica poveste pe crae s-ar putea sa o stiti, dar care mie mi-a placut foarte mult si chiar cred ca rezultatele mele, tale sau ale oricui nu se vor vedea maine, ci dupa ani de antrenamente si munca.
POVESTEA BAMBUSULUI
Spusă de Joel Weldon şi preluată de Silviu Zancu
Chinezii pun sămânţa. O udă, folosesc îngrăşăminte, dar în primul an nu apare nimic.
În al doilea an, iar o udă, iar pun îngrăşăminte, şi tot nimic.
În al treilea şi al patrulea an, o udă din nou şi pun îngrăşăminte.
La un moment dat, în acest al cincilea an, cam în şase săptămâni, bambusul creşte dintr‑o dată şi se transformă într‑un copac de 2,70 m.
Întrebarea este următoarea: a crescut 2,70 m în cele şase săptămâni, sau în cei cinci ani?
