Aproape 24 de ore… aproape 24 de ore de cand mai platesc niste facturi, o mai ajut pe mama cu cate ceva, mai fac putina ordine si in tot acest timp imi aduc aminte cu bucurie de seara pomului de Craciun. Sincer nu am crezut ca va insemna atat de mult pentru mine, dar vazandu-i pe toti acolo, mi-am dat seama de tot ce las in urma; mi-am dat seama de ceea ce a insemnat Olimpia pentru mine.

De aceea as vrea sa spun acum ceea ce nu am reusit aseara pentru ca imi tremurau genunchii si nici nu voiam sa devin lacrimogena. Avand in vedere ca eu voi pleca in august as fi vrut sa spun cata placere mi-a facut sa fiu parte a echipei Olimpia Bucuresti.Si nu sunt vorbe in vant. Poate este un pic cam tarziu, dar este ceea ce simt si imi pare rau ca va trebui sa las in urma toate acestea si sa merg mai departe. In acesti doi ani si jumatate am experimentat sentimentele ce pot fi oferite de o adevarata echipa. Unitatea si spiritul pe care le-am gasit aici si de care m-am bucurat vor ramane intotdeauna in sufletul meu. Olimpia m-a ajutat sa ma maturizez, m-a ajutat sa inteleg ca nu pot fi valoroasa decat daca cei din jur ma ajuta si m-a ajutat sa cunosc si mai ales sa invat cate ceva de la fiecare. Olimpia ca echipa este formata din oameni atat de diferiti si totusi care sunt legati printr-o trasatura: dorinta de deveni mai bun, de a fi campion. Dupa cum spuneam mi-a placut sa observ si totodata sa invat cate ceva de la fiecare. Bianca mi-a oferit un exemplu de ceea ce inseamna o adevarata prietenie, care a trecut prin multe certuri, dar si momente frumoase. De la Ema am invatat ca numai prin munca asidua poti reusi ceea ce iti propui. Cami a fost cea care m-a facut indirect sa inteleg ca atunci cand iti doresti ceva trebuie sa lupti indiferent de circumstantele in care te afli. De la Savu am invatat ca rasul este bun pana intr-un punct, cand prea multa distractie se poate intoarce impotriva ta. Acestea sunt doar catve dintre exemplele care imi vin direct in minte.

Totodata nu poti vorbi de Olimpia ca sectie de tennis, fara sa amintesti de efemerul “Coach”, care, da, se scrie cu majuscula pentru ca este un antrenor, conducator de echipa si organizator care pune suflet si se dedica mult mai mult decat s-ar astepta cineva pentru a construi, pentru a schimba, pentru a fi inconjurat de campioni. Fara el, cred ca pot vorbi in numele tuturor acum, nu stiu cate trofee, cate bucurii sau daca, macar, ar fi existat echipa de tenis vreodata.

Voi incheia, desi tot nu sunt sigura ca am reusit sa spun tot ce aveam pe suflet, prin a-mi cere scuze lui Coach, dar si fetelor pentru faptul ca nu am jucat la echipe, mai ales la junioare. Imi pare foarte rau ca nu am facut parte din nou dintr-o adevarat echipa, dar in acea saptamana aveam examen, iar undeva trebuia sa fac un compromis.

Cu drag,

Iani