De mult voiam sa scriu acest articol, dar intotdeauna interveenea cate ceva. De ce il acum? probabil pentru ca imi dau seama ca se termina sezonul alb si incepe mocirla.
Nu de putine ori, s-a auzit pe la mai toate colturile “O nu, iar ninge!” De acord, ca intr-un Bucuresti cu un trafic infernal, zapada este tot ceea ce lipseste. Dar cel mai trist mi se pare faptul ca fiecare a uitat sa se mai bucure de prezent, de fiecare element. Daca stai si te uiti la portiunile de zapada albe care acopera totul, sau cateodata dimineata, cand inca nu incepuse sa se inegreasca totul, iar zapada acoperea absolut fiecare bucatica a Bucurestiului, parca nici nu iti venea sa iesi din casa, sa pleci cu masina, sa dai zapada. Tendinta era sa stai la geam si sa privesti, sa-ti dai seama ca si intr-un oras nebun te poti relaxa.
Acum trecand de la episodul frumos la ceea ce am trait azi, pot trage concluziile ca traim intr-un oras cu potential, dar care are prea putina civilizatie, mult prea multa mahala si mocirla direct proportionala cu cea din urma. De dimineata, incercand sa fac ceva slalom printre balti, si ce balti. cei care au iesit azi din casa, stiu despre ce vorbesc. Niste balti, pe care de cele mai multe ori le-am subestimat, si m-am gasit in mijlocul lor prea tarziu sa mai pot face ceva.
Asa ca astazi am inceput sa regret si eu faptul ca a nins atunci cand vedeam cum toata zapada tinea apa la suprafata. Si toata frumusetea acelei zapezi, de care m-am bucurat intre doua lopeti, parca s-a topit odata cu aceasta nefericita ploaie.
Sper ca maine sa ajung la scoala cu picioarele uscate si va doresc si voua sa puteti ocoli cat mai multe balti fara sa fiti stropiti de vreun sofer grabit si nesimtit (pentru ca se poarta).
cu bine,
Iani 
