Evident ca trebuia sa completez “familia”, asa ca azi povestesc despre sormea. Daca tata o fost omul cu finantarea si mama, omul cu educatia si sustinerea morala, sora mea a fost omul cu sustinerea, sa-i spun, emotionala pentru ca ea a fost cea care si-a bagat coada in gandurile mele si a reuisit sa mai scoata cate ceva de la mine - asta s-a intamplat dupa ce mi-a mai venit mie mintea la cap, adica nu de foarte mult timp ….bine!… sunt cativa ani. M-a ajutat mult faptul ca a fost acolo si ca am avut cui sa-i spun ce ma roade pe dinauntru. “Pentru Mada,…..multumesc”, de la frate-su ala care a scos-o din minti de atatea ori si care acum ii lipseste….

Un exemplu concret a ceea ce am scris mai sus ar fi urmatorul: vara trecuta am ajunsesem pe pozitia a doua in clasamentul national de juniori si se presupunea (sau asa presupuneam eu) ca trebuie sa ma ridic la inaltimea informatiei de pe foaie, ceea ce a pus presiune pe mine si mi-a afectat jocul si performanta. In cadrul selectiei pentru nu mai stiu exact ce, din Iulie 2009 (cred), am avut cateva meciuri impotriva unora dintre cei mai buni juniori. Acum m-as bucura de aceasta ocazie si m-as distra, dar atunci imi doream prea mult sa n-o dau in bara, iar frustrarea devenea din ce in ce mai mare si o data cu ea si sentimentul de neputinta care cu greu poate fi infrant. Dupa doua zile de meciuri in care am reusit sa demonstrez decat ca imi doresc sa joc tenis la un nivel cat mai inalt, dar nu si ca vreau ( il citez pe Ovi care mi-a spus la un moment dat ca imi doresc sa joc, dar nu vreau….ceea ce inseamna ca nu prea faceam destul cat sa pot ajunge la nivelul dorit), am avut vreo trei zile in care nu am facut altceva in afara de stat in fata computerului, jucandu-ma si gandindu-ma de ce joc EU tenis…? Aici a intrat in scena soramea care parca m-a scurt circuitat un pic si am realizat ca motivul pentru care joc tenis este pentru ca imi face placere. In urma acelui eveniment mi-am propus sa joc numai de placere…evident nu a fost posibil, dar jocul meu s-a imbunatatit considerabil si asa am obtinut rezultatul pe care mi-l doream, atat pe plan emotional cat si in teren…

Cu drag,

Serj

Continui cu urmatorul capitol al povestii. Personajul de astazi este “mama”. Ea este, poate, al doilea om ca importanta in evolutia mea si spun asta  facand o comparatie intre cele doua instante ale familiei ( “mama” si “tata”). Pe de o parte, tata si-a lasat amprenta mai mult pe ceea ce mi-a putut oferi din punct de vedere material si sub forma diverselor oportunitati. Pe de alta parte, mama sa aflat intr-o alta pozitie, ea a fost cea care si-a dedicat aproape tot timpul din ultimii, mai multi, ani pentru a se asigura ca pot sa profit de pe urma acelor oprtunitati, ca pot sa ma integrez in societate fara sa intampin dificlutati, ca ma pot descurca de unul singur. In cateva cuvinte se poate spune ca mi-a oferit educatia de acasa asa cum se cuvine, asa cum cred ca ar trebui sa o primeasca fiecare pusti. A fost greu la inceput sa traiesc fara acel tata, acel model suprem pentru fiecare tanc, dar mama a fost langa mine si parca n-a mai fost asa de greu dupa un timp.

Cum de a reusit sa fie langa mine….?? Dupa ce tata a plecat, s-a decis (pe cand eu aveam 9 ani) sa renunte la cariera (nu stiu daca este chiar cuvantul potrivit) pentru a ne oferi educatia potrivita, mie si surorii mele - un mic flashback: prin clasa a 5-a profesorul de matematica m-a intrebat: “Cu ce se ocupa mama ta?”, iar eu in spiritul unui copil de 12 ani am raspuns: “Are grija de mine si de soramea.”….. A fost o replica negandita, dar plina de adevar pentru ca in mintea mea asta stiam ca face. Asadar de atunci si pana acum cateva saptamani cu asta s-a tot ocupat. Foarte important pentru mine in aceasta ocupatie a ei a fost prezenta ei la antrenamentele si meciurile de tenis. Asa ca ” Pentru mama,…….multumesc”, un mutumesc de la bulgaras.

O lectie importanta pe care sper sa o tin minte si pe care sper sa o invete toti parintii ai caror copii practica un sport: pustii vor fi mai fericiti cand isi vad parintii dupa gard si e atat de important sa le fie oferit acest lucru.

Inchei aici capitolul….

Cu drag,

Serj

Acesta este inceputul povestii mele. O scriu acum pentru a celebra acel sfarsit de capitol si acest nou inceput….

Asadar, incep cu tata pentru ca el este probabil cel mai important dintre oamenii datorita carora am ajuns unde sunt acum si aici nu ma refer la faptul ca studiez in Marea Britanie, ci la faptul ca am reusit sa ma dezvolt ca om intr-un mod special, pe care, dupa parerea mea, majoritatea oamenilor nu il pot identifica in propria viata, in persoanele de langa ei.El este cel care m-a sprijinit financiar in ultimii 8 ani si nu cred ca i-a fost foarte usor. N-am reusit sa ajung pe terenurile vreunui turneu de grand slam sau macar in top 1000 in clasamentul ATP drept rasplata pentru eforturile lui, dar am un “Pentru tata,……multumesc”, un multumesc unic, de la fiulet .

Sunt aspecte ale vietii mele pe care multi probabil ca nu le stiu. Acest “tata” a decis sa plece de acasa pentru a lucra in strainatate pentru a ne oferi o altfel de viata: mie, mamei si soramii (sau cel putin asta cred eu). Cred ca sunt 13 ani de cand a plecat prima oara. Arunci venea in concediu o data cam la 6 luni si era greu pentru toata lumea. Mai tarziu perioada in care nu ne vedeam s-a micsorat la 3 luni. A facut un sacrificiu pe care nu multi il pot face si pentru asta tot respectul. Pentru mine a fost destul de dificil sa imi petrec adolescenta fara exemplul masculin in casa, insa am reusit sa imi formez o idee despre cum ar trebui sa fiu la maturitate si acum sunt destul de multumit de ce a iesit. Cu toate acestea, chiar si fiind departe de mine, tata a fost pentru mine modelul cel mai important si pentru ca miam dorit atat de mult, se pare ca exista multe caracteristici similare….

Acum inchei acest capitol….

Cu drag,

Serj

Inca nu am inceput povestea dar este aproape…Titlul reprezinta ultima saptamana, care a trecut ca vantul in innorata Anglie. O saptamana plina de activitati  care m-a solicitat la maxim pentru ca, pe langa adaptarea la o noua clima si o noua locatie, a trebuit sa umblu de colo colo pentru a rezolva diverse probleme; probleme care suna cam asa: nu imi merge internetul, nu mi-am ales cursurile, nu stiu care imi este programul, trebuie sa imi deschid un cont la banca si tot asa. Acum nu mai exista acel “nu” din : “nu stiu”, “nu am facut”….. Este primul pas, care a trecut cu greu, dar destul de repede.

O alta fata a acestei saptamani este aceea a prieteniilor legate cu oameni pe care nu i-am vazut niciodata.Ceea ce reuseste sa ne uneasca atat de strans, exceptand limba, este faptul ca ne simtim ca acasa atunci cand suntem impreuna si asta conteaza. Un alt aspect este acela al vietii de noapte…Cu toate ca nu intentionez sa pierd noptile, vreau as punctez ca pentru un oras de 100 de mii de locuitori este chiar bine dezvoltat in acest domeniu: 4 cluburi (cel putin) si alte cateva pub-uri chiar in centrul orasului, aflat la cateva minute de mers de campus.

Multe lucruri sunt bune, dar exista si foarte multe bile negre pentru britanici, dar despre asta o sa va povestesc alta data….

Cu drag,

Serj

Intrucat azi am pornit spre urmatorul capitol din povestea “Viata mea”,  m-am gandit sa va ofer ceva special…o poveste ce se va numi ” Pentru…”, insa ea va aparea in urmatoarele zile. Intr-o alta idee, am decolat astazi spre Marea Britanie, cu destinatia Worcester, orasel ce imi va deveni casa pentru urmatorii 3-4 ani. N-am mai ajuns pana acum in aceasta tara, dar ideea de a studia intr-o tara vestica ma incanta si abia astept sa vad cum vor decurge urmatoarele luni.

In ultimele doua saptamani m-au napadit tot felul de emotii: privind plecarea, ceea ce o sa fie acolo, cum ma voi descurca la scoala, daca voi mai juca tenis sau daca nu, ce voi face daca nu voi mai juca tenis, las in urma casa (iar),las in urma familia, las in urma prietenii (din nou), dau piept cu un nou inceput (iar)…..toate acestea s-au inghesuit in mine si asteapta sa iasa.  Le veti cunoaste si voi in curand in “Pentru…”

Cu drag,

Serj

Am decolat din Amsterdam si spun Adio Europei, cel putin pentru uramtorii 4 ani. Ma uit in jur si observ lumea cum doarme. Se intampla ca de partea cealalta a culoarului sa stea o jucatoare de tenis care imi aminteste de ceea ce am lasat in urma… multi ani de antrenamente, meciuri, turnee, sacrificii inca din copilarie, care au si adus momente frumoase, amintiri de povestit nepotilor.

La plecarea de acasa am fost condusa de cine alta decat prietena mea Bibishor, care a reusit sa scoata eticheta de “insensibila” de pe mine, asa ca am plans amandoua pe aeroport.

Avand in vedere ca aceasta despartire mi-a trezit destule amintiri, ma gandesc sa sap un pic in trecut:

Am inceput sa joc tenis din pura incapatanare spunandu-i tatalui meu ca nu voi mai merge la inot decat daca ma duce la tenis inainte. De la domnul Aurel Segarceanu, care a stiut sa ma vrajeasca pe teren am ajuns apoi la Sanatatea. Acolo, m-am atasat foarte mult de domnul Sovar si de atmosfera. Tin minte ca eram o grupa de 4 pitici: Alexandra Armasescu, eu, Adi Vodislav si Andrei Gheorghe de 9-10 ani care ne petreceam dupaamiezile impreuna pe terenurile din Sevastopol sau la gratarele domnului Vasile din Buzesti, care stia cum sa-si apropie copiii. Dupa ce “s-a spart gasca” la Sanatatea am avut 2 ani in care m-am antrenat la TC 2000 si Gold Tenis. Si de acolo am amitiri frumoase, totusi m-am intors cu mare drag la Sanatatea unde am avut parte de 2 veri incredibile. Eram cred 15 pe 4 terenuri, ne strangeam la 8 si jucam bambilici, asa de incalzire, prin rotatie, aproximativ 1 ora dupa care ne apucam de treaba. Dupa amiaza se repeta totul cu ceva mai mult puncte insa. Sa nu uit de mentionat ca antrenamentele erau coordonate de domnul Marcu. Dar, ca orice lucru bun nu a putut continua la nesfarsit, gasca s-a sprt din nou si eu am apucat-o pe cararea intrebarilor. Unde ma mai antrenez? Ce fac? Dupa un an destul de confuz am facut cateva antrenamente cu domnul Iovanescu, iar dupa alte cateva luni am inceput sa lucram impreuna. Desi am “colaborat” foarte putin, dupa parerea mea, sin octombrie pana in aprilie, aceasta perioada chiar m-a marcat. Dumnealui a fost cel care mi-a readus speranta ca prin munca si seriozitate poti reusi. In acea periada mi s-a schimbat mentalitatea, odata cu o schimbare de joc pe care am incercat-o. Impreuna am fost in spania la 3 turneeITF, unde pe langa faptul ca am avut rezultate foarte echilibrate si de varf, am avut parte si de o atmosfera parinteasca. Multumesc domnule Iovanescu!

Avand in vedere ca eram deja un tanar olimpian, colaborarea cu “The Coach” a devenit aproape inerenta. El m-a uimit si ma uimeste in continuare pentru capacitatea de a organiza totul si de a rezolva. De multe ori depune o munca care nu se vede,dar care implica mult timp pierdut si nervi tocati. Coach a fost cel care a continuat proiectul inceput in toamna, a dat o forma jocului meu si m-a facut sa inteleg ca linistea si disciplina mea interioara ma ajuta in a-mi rotunji jocul, intepand atunci cand este nevoie. Multumesc Coach!

Totul a fost continuat de don’ Dan asa cum ne place sa-l numim. Am lucrat cu el aproape 2 ani in care am cunoscut o alta fata a tenisului. Una mai vesela, mai simplificata. Datorita lui am inceput sa gasesc si alte teluri atunci cand intram pe teren. Am invatat sa rad, sa privesc jocul mai matur, sa nu ma mai consum la orice minge, sa respir altfel. Aceasta perioada m-a facut sa imi para mai usoara intr-un tranzitia, iar schimbarea suprafetelor nu mi-a mai dat atatea batai de cap. Multumesc don’ Dan.

Cu drag,

Iani