Cele trei turnee din Bangladesh la care am participat impreuna cu Ioana s-au desfasurat astfel : primul aproape de Dhaka, in cadrul unui institut national de sport sau cam asa ceva (BKSP), cel de-al doilea in Rajshahi, undeva in nord-estul tarii la granita cu India si ultimul in Dhaka. Perioada turneelor consecutive : 2 februarie – 21 februarie.
Impresia despre cea mai saraca si mai densa tara de pe glob (din ce am citit prin Internet si din ce am constatat la fata locului) este sub multe aspecte dezolanta. Cu toate astea am fost placut impresionat de politetea oamenilor si de grija cu care ne-au inconjurat organizatorii incercand sa ne ofere conditii cat mai bune dupa posibilitatile pe care le aveau. In paranteza fie spus organizatorii din Bangladesh au aratat mult mai multa grija pentru participanti decat organizatorii romani. Spun asta chiar si din experienta mea limitata de pana acum, dar care va putea fi confirmata sunt sigur din spusele altora care vor mai ajunge pe la aceste turnee.
De altfel jucatorii europeni dar si din tari din Asia mai dezvoltate decat Bangladesh, unii dintre ei participanti si in anii trecuti, au venit si revenit anul acesta la aceste turnee fiind mult mai numerosi decat jucatorii din tara gazda, Din cate am inteles de la Ioana dar si de la alti participanti, turneele din Bangladesh sunt din ce in ce mai puternice in fiecare an. In anii trecuti probabil erau privite ca ocazii de a face niste puncte mai usor, ceea ce probabil in parte inca mai este adevarat. Mi s-a spus si mie ca turneele din Asia sau America de Sud si desigur din Africa sunt mai slabe decat cele din Europa. Oricum cred ca in acelasi timp ele pot fi un prilej de verificare in competitii in special cu jucatori pe care nu-i prea intalnesti in Europa.
Pentru mine au insemnat primele turnee ITF. A contat in decizia mea si a parintilor mei faptul ca Ioana mai fusese cu 2 ani in urma la aceleasi turnee. Mai presus de rezultate, care poate nu au fost cele dorite :(, Bangladesh este o experienta sportiva dar si de viata in general. Jocurile oficiale dar si antrenamentele au reprezentat posibilitati de verificare a stadiului meu de pregatire dar si prilej de progres pe plan sportiv si mental. Mi-am vazut limitele actuale dar am si castigat incredere in fortele proprii, mi-am facut prieteni.
Faptul ca la cele trei turnee sunt aproape aceiasi jucatori, faptul ca mergi la masa, la terenuri sau la hotel impreuna, dar si drumull intre cele doua orase (destul de lung ca durata) il faci in autobuze tot impreuna iti da senzatia de cantonament sau chiar de tabara si se pot lega prietenii foarte repede. Suprafetele la cele trei turnee sunt rapide cu observatia ca la turneul din Rajshahi suprafata este destul de neprietenoasa fiind foarte rapida.
Oamenii locului sunt foarte saraci in majoritatea lor dar sunt foarte politicosi si foarte dornici sa comunice cu tine. Banuiesc ca straini sunt inca o raritate in Bangladesh. Oamenii sunt saraci dar iubesc sportul. Se spune ca sportul lor national e crichetul. Dealtfel din autobuz intre Dhaka si Rajshahi dar si in parcuri din Dhaka am vazut echipe de tineri sau mai putin tineri improvizand jocuri de crichet. Dar eu cred ca ar fi foarte buni la ciclism :). Cred ca un sfert (exagerez desigur) din populatia tarii pedaleaza adica merg pe biciclete sau conduc ricse:). N-am vazut in viata mea atatea ricse (dealtfel nu vazusem niciodata o ricse in realitate pana in Bangladesh).
In Rajshahi, la cel de-al doilea turneu, un oras mult mai linistit decat Dhaka si cu o proportie mai mare de ricse in transport decat in Dhaka (unde sunt si multe autobuze, masini si ricse motorizate)am inceput sa citesc Maytreyi de Mircea Eliade. Mi-o bagase soru-mea in bagaje fiindca zicea ea ca se potriveste oarecum cu zona si atmosfera in care merg. Avea dreptate, am avut chiar senzatia ca atmosfera descrisa de Eliade in India in zona Calcuta aduce mult cu atmosfera din Rajhahi din zilele noastre. Dealtfel am inteles atunci ca in Bangladesh se vorbeste Bengali, aceeasi limba ca in zona Calcuta din India. Distanta geografica dintre Rajhahi si Calcuta nici nu este mare dealtfel.
Am fost in Bangladesh si am castigat experienta. Am fost in Bangladesh la peste 8000 km distanta, timp de peste 3 saptamani si poate suna ciudat dar adevarat, se pare ca mi-am asumat mai putine riscuri decat mergand la un concurs in .. Bucuresti. Intr-adevar, am mers in Bucuresti la concursul recent de la Politehnica (Sportul studentesc) si in primul joc din competitie m-am accidentat urat calcand in una din gropile imense din zgura din zona de fund a terenului lasate din grija … organizatorilor.si pe care le-am tot ocolit in timpul meciului. Voi sta cu piciorul in gips saptamani bune, in care voi pierde poate si tot ce am acumulat in iarna asta, plus absenta de la scoala) si nimeni dintre organizatori nu crede ca are vreo vina.
Numai bine,
Vlad
