S~a facut seara, duminica, dupa sign in, am mers la hotel, desfacut bagaje iar, dush, acomodare si bineinteles a urmat plimbarea in jurul hotelului si masa la un restaurant de cartier.
Fiecare restaurant aici inseamna cate o aventura. Ai curaj sa mananci? De ce? Nimeni nu stie engleza, nu sunt meniuri in engleza, nu exista protectia consumatorului sau sanipid, deci? Ce comanzi?
Singurele cuvinte in engleza sunt “Hello my frends!” si le auzi in fiecare restaurant in care intri si esti intampinat de un chelner care te miroase imediat ca esti strain. Cu putin noroc auzi si un “ce faci?” mai stalcit sau “Hagi, Hagi, Lucescu”.
Cu o seara inainte, cand am stat la hotelul Corfez, am luat cina pe malul Bosforului. Cautam un restaurant unde sa~ti vina sa mananci. Am nimerit intr~un restaurant pescaresc, nu vroiam peste, nu aveau pui, am vrut sa plecam cand, chelnerul turc ne opreste, ne ia de mana si ne duce 20 de metri mai departe, un alt restaurant unde se putea manca pui, am fost preluati de chelnerul de aici, ce aurmat? M~am simtit ca un pasa, defapt daca esti strain aici, in orice restaurant te vor face sa te simti ca un pasa.
Revin, nu ne~a placut primul restaurant si am fost luati de mana si dusi, mai cu voia noastra mai fara, in alt restaurant, si asezati la cea mai buna masa. Vi s~a intamplat asa ceva in Romania? Nu, poate ati fi fost injurati in situatia asta la noi in tara.
Ne~am asezat la masa, imediat s~a umplut masa cu aperitive specifice turcesti si foarte condimentate. Am comandat, nu stiu ce stiu doar ca era carne de pui. A fost o masa de pasa. Dupa multumirile celor de la restaurant ca le~am calcat pragul, ne~am intors la hotel.
Asa ca eram a doua seara, la acel restaurant de cartier, cu inca trei romani. Noroc ca ei mai stiau ceva turceste si astfel am stiut ce comandam. Defapt era aceeasi mancare pe care o servisem cu o seara inainte numai ca acum stiam ce mancam. La masa am schimbat amintiri si date de contact si gata, la hotel.
Luni, o zi mai relaxanta caci nu aveam meciuri, am facut antrenmente si ne~am uitat la cei care jucau. Foarte multi turci pe tablou, printre care si cativa de 14 ani. Cum se intampla mereu ca in Turcia mereu cei de 14 ani cand joaca la U16 pica sa joace numai intre ei iar cei straini joaca intre ei in turul 2? Doar ziceam mai devreme ca dupa sign in dispar toti si de~odata apare tablul, nu? Sunt rautacios?
Pranzul il luam la club, la cantina, un meniu mediu dar cam scump, 8 lire la care mai adaugam un supliment caci nu te poti satura si ajungi pe la 15 lire, aproximativ 7,5 euro.
A urmat sign in~ul la dublu si gata, plecam la hotel. Putina odihna si o plimbare usoara de seara.
La hotel eram 6 din romania: eu, Dodo, Didi, Mike, Andrei Auritei si tatal lui Andrei, Doru. Langa hotelul nostru mai e Gull Hotel unde mai erau 3 romani, Sabina si parintii, cei cu care luasem cina cu o seara inainte.
Unde puteam merge seara? Unde le place copiilor? In Mall, desigur. Aveam unul aproape de hotel, un Mall in an aer liber sau outdoor, Kanyon Mall. Precum si numele, asa si mall~ul: grandios, futurist dar nu foarte scump.
Intorsi la hotel, am mai stat putin pe la receptie, ceva harjoneala intre copii, laptopuri, mess, telefoane, stabilim programul de a doua zi si gata, somn caci urma o zi de meciuri: 2 simpluri si un dublu.




Voi continua…