“Hai sa facem sectie de tenis, ce spui?”
“Eu stiu ?!, domnule director, decizia va apartine!”
Asa a inceput un drum de sectie, undeva in vara lui 2006 si concretizat prin fapte imediat dupa ce aterizasem de la Melbourne in februarie 2007, venind de la Australian Open Juniori.
“Hai sa ducem Olimpia sus si la tenis!” si am ramas blocat.
“Sunt multe de facut, atat de multe”, dar nimic nu a mai contat pentru dansul.
“Gasim solutii de rezolvare, nu asta-i problema. Noi sa fim sanatosi!” … si asa a fost …
Nu pot articula mai mult de atat, imi raman insa vii tot ceea ce a facut pentru a urni din loc o trambulina de performeri intr-un sport ca tenisul romanesc - campioni nationali, campioni europeni, campioni pe echipe, castigatori de turnee WTA, finalisti de turnee de grand slam juniori … fiind artizanul din spatele cortinei care a luptat, si pentru tenis, atat din spatele biroului, cat si din spatele gardului de tenis.
Si-a dorit permanent ca sportivul sa fie ajutat si sprijinit, metamorfozandu-se la propriu de fiecare data cand culorile Olimpiei Bucuresti erau arborate pe podiumul de premiere, momente in care “gasea solutii” pentru ca numarul unu in club - sportivul - sa fie aplaudat la scena deschisa.
A plecat fara sa spuna … pentru ca in nici un moment nu a crezut ca nu va fi inapoi langa sportivi.
“Ma fac eu bine, spune-le la copii ca … si aveti grija de voi!” au fost printre ultimele cuvinte auzite de la dansul.
Ramas bun, draga Tavi!
